Nu v-aţi gândit niciodată cine a absolvit liceul nostru? Printre numeroasele personalităţi care au terminat “Mishu”, se numără fostul mare handbalist şi actualul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu. În continuare veţi putea urmări impresiile reporterului nostru şi modul în care fostul handbalist a răspuns întrebărilor puse de acesta.
Cum am intrat în biroul dumnealui am remarcat numeroasele distincţii, mi-am dat seama că am deosebita onoare de a realiza un interviu (chiar primul meu interviu) cu o asemenea personalitate şi m-am simţit mândru că a absolvit liceul nostru.
Reporter: Bună ziua! Vă mulţumesc că m-aţi primit!
Cristian Gaţu: Bună ziua! Cu mare plăcere!
R: Multă lume ştie legenda Cristian Gaţu, dar puţină lume ştie viaţa de licean a acestuia. Aşadar, cum eraţi în liceu? Glumeţul clasei, cel din prima bancă ce răspundea la toate întrebările profilor sau Don Juan-ul liceului?
C.G.: Eram încă de pe atunci fanul sportului, dar fiind un liceu cu pretenţii, am intrat în jocul concurenţei. A fost greu, dar în vremea respectivă nu existau multe posibilităţi de petrecere a timpului liber, de aceea îmi petreceam foarte mult din acesta în curtea liceului. Nu am lipsit de la nicio competiţie sportivă de orice fel.
R.: Puteţi să-mi faceţi o descriere a atmosferei de atunci din liceu?
C.G.: Nu ştiu cum e acum, dar atmosfera de atunci era foarte sufocantă. Erau foarte multe restricţii, iar cei angrenaţi în activităţi sportive aveau o alternativă în ceea ce privea timpul liber. Pe atunci, directorul era profesor de sport, iar activităţile sportive erau încurajate.
R.: Acum avem “Şcoala pe dos”, pe vremea aceea ce se întâmpla de ziua liceului?
C.G.: Nu exista aşa ceva. Singura ceremonie la care am luat parte cu mare drag a fost cea de sfârşit de liceu. Îmi amintesc că atunci a fost o festivitate specială când am fost plimbaţi cu trăsuri “antice şi de demult”, iar apoi am avut un bal de neuitat, unde eram supravegheaţi destul de strict de profesori.
R.: Ce anume vă lipseşte cel mai mult din perioada liceului? Poate îmi puteţi povesti şi o întâmplare hazlie.
C.G.: E adevărat că nu eram uşă de biserică. Îmi amintesc că venise în Bucureşti echipa de fotbal Inter Milano, iar eu fiind un împătimit al fotbalului mi-am luat bilet să mă duc la meci, dar având ore după-amiaza trebuia să chiulesc. Aveam 2 ore legate de matematică şi îmi planificasem după prima oră să plec. Profesoara a renunţat la pauză, urmând să ne dea drumul mai devreme. Atunci, toate planurile mele s-au dat peste cap şi neavând de gând să pierd o repriză din meci, am riscat să ies pe geam într-o clipă de neatenţie a profesoarei, coborând pe burlan de la etajul I. M-am dus la meci şi m-am întors la ultimele ore. Portarul mă văzuse şi m-a dus la director. Acesta m-a pedepsit punându-mă să mă tund, iar a doua zi toţi colegii mei au râs de noua mea “coafură”.
R.: Aţi avut nota scăzută la purtare?
C.G.: Atunci am avut nota la purtare 8, iar în general am avut 9.
R.: Unde se chiulea?
C.G.: Vis-a-vis de liceu, pe strada Lirei, era un bar în care obişnuiam sa mergem şi beam Vermut cu sirop.
R.: Mai ţineţi legătura cu foştii colegi?
C.G.: Cu absolut toţi. Nu am lipsit de la nicio reuniune. De fiecare dată când ne întâlnim, retrăim cât mai intens perioada rescpectivă. Coelgii îmi spuneau atunci ”Răţoiul”, iar cu această poreclă mă alintă şi acum. Indiferent de ce ai făcut în liceu, perioada acestuia îţi revine mereu in memorie cu plăcere. Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, tot în Viteazul m-aş duce.
R.: Care erau pasiunile dumneavoastră în afară de sport?
C.G. : Am fost vicecampion la şah, una din pasiunile mele era filatelia, moştenită de la tatăl meu, dar majoritatea timpului era dedicată sportului. Am fost şi tenor în corul liceului. Îmi amintesc că la o festivitate, purtam o căciulă de cioban, care-mi făcea urechile clăpăuge şi am cântat ”Cirip-cirip, ascultă aici băiatule!/ Stă lupul ascuns într-un tufiş, păzeşte-ţi oile! ” şi am fost aplaudat pentru prestaţia mea.
R.: Ce gen de muzică ascultaţi pe atunci?
C.G. : Ascultam cam toate genurile de muzică, însă nu-mi plăceau concertele.
R. : Pe atunci exista o trupă de teatru ?
C.G.: Nu, dar ştiu de trupa existentă acum.
R. : Ce părere aveţi despre sistemul de învăţământ actual ?
C.G. : Mi se pare că infuzia de informaţii este prost dirijată şi cred că elevului ar trebui să i se dea o libertate mai mare în a-şi alege ce-l interesează.
R.: Ce credeţi despre numărul de ore de sport din orar?
C.G.: Prin strangularea numărului de ore de sport, apar generaţii foarte competente din punct de vedere teoretic, dar bolnave datorită lipsei de mişcare.
R. : Care credeţi ca sunt principalele minusuri referitoare la sportul pentru sănătate (sportul de masă) ?
C.G.: Cea mai gravă mi se pare lipsa infrastructurii, implicit a locurilor special amenajate, destinate mişcării.
R.: Cum comentaţi organizarea precară a competiţiilor şcolare handbalistice?
C.G.: Nu stăpânesc această ramură, pentru că Ministerul Educaţiei se ocupă de acestea.
R.: Încercaţi să vă folosiţi imaginea pentru a promova mişcarea?
C.G.: Am participat la mai multe acţiuni de promovare a mişcării şi o voi face negreşit deoarece mă consider sclavul sportului şi am încercat să-i dau ceva înapoi din ceea ce mi-a dat şi mie.
R.: Dacă nu aţi fi fost handbalist, ce v-aţi fi văzut?
C.G.: M-aş fi văzut tot în sport, poate eram un fotbalist, mai bogat, dar handbalul m-a învăţat să fiu altruist, atât pe teren, cât şi în viaţă. Dacă ar fi fost să mă mai nasc o dată, tot handbal aş fi ales, dar poate aş fi acordat mai multă atenţie. Îmi amintesc că am debutat în naţională la Dortmund în faţa a 16.000 de spectatori, avându-i coechipieri “ pe marele Ivănescu, pe marele Mozer”, iar eu nu ştiam la perfecţie regulamentul.
R.: Care e cea mai plăcută amintire din viaţa de sportiv?
C.G.: Cel mai plăcut este atunci când ţi se cântă imnul ca învingător.
R.: Ce părere aveţi despre ziarul “Mishu”? Pe vremea dumneavoastră exista vreun ziar similar?
C.G.: Nu am citit niciun număr, dar ştiam de existenţa voastră şi mi se pare o iniţiativă extraordinară, iar pe vremea mea nu exista aşa ceva.
R.: Ce mesaj aveţi pentru elevii din Mihai Viteazul?
C.G.: Trebuie să-şi iubească liceul şi ca să meargă pe drumurile pe care am mers eu, trebuie să iubească mişcarea. Eu nu recomand sportul, eu recomand mişcarea.
R.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă aşteptăm la ziua liceului.*
*La data realizării interviului domnul, Gaţu şi-a anunţat prezenţa la ziua liceului, dar din motive obiective nu a mai fost prezent la aceasta.
Postări
